sâmbătă, octombrie 5, 2024

Ultima ora

Sport

Salariile oltenilor au crescut cu 20%

Lefurile oltenilor au crescut cu peste 20 de procente într-un an, salariul mediu net al unui angajat fiind de peste 4 mii lei. Cel puțin așa arată datele Direcției de Statistică. Județul este abia pe locul 10 pe țară la nivelul salariului.

Astfel, în octombrie 2023, salariul mediu net în județ a fost de 4.305 lei, în creștere cu 23,3% față de aceeași lună a anului trecut (3.491 lei). Față de luna precedentă, în octombrie 2023, creșterea a fost de 4,8%, după cum arată datele statistice.

„Pe sectoare ale economiei, comparativ cu luna anterioară, câştigul salarial mediu net în agricultură, silvicultură şi pescuit a crescut cu 5,2% (3.596 lei faţă de 3.419 lei), în industrie şi construcţii creșterea a fost de 3,7% (4.354 lei faţă de 4.200 lei), iar în sectorul servicii creșterea a reprezentat 5,9% (4.326 lei față de 4.084 lei)”, menționează Direcția de Statistică.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În ceea ce privește numărul angajaților din județ, în octombrie erau înregistrate 77.684 persoane, în creștere cu 783 persoane față de octombrie 2022. Salariații din Olt reprezintă doar 1,4 la sută din totalul național.

Politica