Federaţia Română de Ciclism anunţă că Vatra Dornei va găzdui Campionatul Balcanic de Ciclocros, în data de 20 ianuarie 2024.
“Pe 20 ianuarie 2024 vă aşteptăm în număr cât mai mare la Vatra Dornei, în Bucovina, pentru primul Campionat Balcanic de Ciclocros organizat vreodată, nu numai în România şi de asemenea pentru ultima etapă din Cupa României la Ciclocros, Vatra Dornei CX Cup powered by Aqua Carpatica, în sezonul 2023-2024. Suntem bucuroşi că nordul ţării revine pe harta evenimentelor importante de ciclism, într-o locaţie de poveste”, a declarat Cătălin Sprinceană, preşedintele FR Ciclism.
Competiţia organizată de Asociaţia Clubul Sportiv a Pedal Forward în parteneriat cu Federaţia Română de Ciclism, cu Uniunea Ciclistă Balcanică şi cu Agenţia Naţională pentru Sport se adresează sportivilor din cele 12 Federaţii Naţionale membre ale BCU: Albania, Bosnia, Bulgaria, Cipru, Grecia, Kosovo, Macedonia de Nord, Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Turcia, scrie News.ro.
“Ideea Campionatului Balcanic la Vatra Dornei a venit după ce am participat la mai multe evenimente de Ciclocros ca manager al sportivei noastre, Wendy Bunea. Ne-am dat seama că Vatra Dornei poate fi cadrul perfect pentru un concurs mare de CX şi ne-am pus pe muncă. Totul se desfăşoară în oraş, aducem ciclismul în centrul comunităţii şi-l transformăm în motiv de festival. Pe zona pietonală din faţa Centrului Muzeal Palatul Dornelor (cazinoul Dornean restaurat şi readus comunităţii după 33 de ani) ne dăm întâlnire cu cei mai buni rideri de ciclocros din Balcani. Ei vor parcurge un traseu tehnic, posibil acoperit de zăpadă, prin vechiul parc al Staţiunii Vatra Dornei. Cursa va putea fi urmărită de spectatori şi de turiştii aflaţi în acel moment la Vatra Dornei, atât fizic cât şi pe ecranul instalat în zona de start. Tot acolo vom avea parte de un mic festival de folclor şi de un brunch pus la cale de partenerii noştri de la Asociaţia Ţara Dornelor”, a declarat Bogdan Brînză, preşedintele ACS a Pedal Forward.
După festivitatea de premiere a curselor de ciclism (CX, MTB şi copii), va avea loc un nightrun pe traseul de CX, pe nocturnă. “Încheiem cu o petrecere în aer liber unde vom recunoaşte participanţii după caciulile colorate primite în kit-ul de participare, oferite de partenerul nostru, Himalaya. Obiectivul nostru este să punem Vatra Dornei şi Bucovina pe harta ciclismului din Sud Estul Europei. Suntem încantaţi de modul în care autorităţile locale şi judeţene (Primăria Vatra Dornei şi Consiliul Judeţean Suceava) sprijină acest eveniment şi de modul în care se implică alături de noi, cât şi de sprijinul extraordinar dat de mediul de afaceri Dornean. Vatra Dornei CX Cup powered by Aqua Carpatica susţine şi o cauză socială, partenerul nostru Woom România ne oferă 10 biciclete pentru copiii de la Asociaţia Filantropică Creştină Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavril, Vatra Dornei, asociaţie înfiinţată cu scopul de a ajuta copiii şi familiile nevoiaşe din Vatra Dornei. Ȋn perioada sărbătorilor de iarnă, vom face un mic eveniment la Cazinou pe 29 sau 30 decembrie unde 10 copii vor primi biciclete şi căşti, oferite de Woom şi dulciuri de la Kandia. Ȋi vom invita pe toţi cei care pun umărul la proiectul nostru de a transforma Vatra Dornei în centrul ciclismului şi al sporturilor montane din Nordul României”, a adăugat Bogdan Brînză.
Foto: Pixabay