Se caută adversari pentru tricolori. FRF vrea un meci într-o țară în care diaspora românească este bine reprezentată

Anghel Catalin

Reprezentativa României va disputa un meci de pregătire cu Irlanda de Nord în luna martie, anul viitor. Tricolorii au început pregătirea pentru EURO 2024. Astfel, în luna martie, selecționata României va disputa două jocuri. Primul va avea loc vineri, 22 martie, pe Arena Națională, în compania reprezentativei Irlandei de Nord.

Până acum cele două selecționate s-au întâlnit de 8 ori. România s-a impus de două ori, trei partide s-au terminat la egalitate, iar nord-irlandezii au câștigat în trei rânduri. Ultima oară, cele două formații s-au aflat față în față în toamna lui 2020, în Liga Națiunilor, ambele partide încheindu-se la egalitate, 1-1, atât la București, cât și la Belfast.

Pentru cel de-al doilea joc din luna martie, care va avea loc pe 26 martie, se caută o soluție pentru a se disputa un meci într-o țară în care diaspora românească este bine reprezentată. Se dorește acest lucru din dorința de a aduce Echipa Națională aproape de suporterii din străinătate ca o recunoștință pentru susținerea oferită de aceștia în meciurile din preliminariile pentru EURO 2024. Tratativele sunt avansate, iar anunțul oficial va fi făcut în zilele următoare.

Naționala României va avea următorul program la EURO 2024, în cadrul calendarului complet al grupei E:

  • 17 iunie: ROMÂNIA – Play-off B (Munchen, 16:00), Belgia – Slovacia (Frankfurt, 19:00)
  • 21 iunie: Slovacia – Play-off B (Dusseldorf, 16:00)
  • 22 iunie: Belgia – ROMÂNIA (Koln, 22:00)
  • 26 iunie: Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt, 19:00), Play-off B – Belgia (Stuttgart, 19:00)
author avatar
Anghel Catalin
Distribuie acest articol