Universitatea din Craiova are, începând de luni, 11 decembrie, un nou Centru de Cercetare în domeniul Științelor Agricole. Construit prin reabilitarea unui fost cămin studențesc, centrul are 6 săli de curs, 7 săli de seminar și 3 laboratoare. Valoarea proiectului se ridică la 3,7 milioane de euro și este finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020.
Noua clădire este amplasată în zona Aeroportului Craiova și este dotată cu un data center de ultimă generație, precum și cu un sistem de panouri solare și fotovoltaice.
”Cadrele didactice și studenții Facultății de Agronomie vor mai avea la dispoziție și trei autolaboratoare ultramoderne pentru sol, pentru plante și pentru procesarea informațiilor geografice”, spun reprezentanții Universității din Craiova.
Foto: captură video







