Incendiu în comuna Greci. Pompierii au scos o persoană din fața flăcărilor

Anghel Catalin

Pompierii mehedințeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit în satul Bâltanele, comuna Greci. La locul evenimentului, au fost mobilizate de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul Stației de Pompieri Strehaia.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta în jurul coșului de fum, la nivelul acoperișului casei. Concomitent cu misiunea de stingere a incendiului, pompierii militari au evacuat o persoană din interior, pe care au predat-o echipajului SMURD. În urma incendiului, au ars aproximativ 1 mp de planșeu de lemn și 2 mp din peretele locuinței construit din paiantă.

Cauza probabilă de izbucnire a fost determinată de coșul de fum amplasat necorespunzător sau neprotejat termic față de materiale combustibile.

Pentru a preveni producerea unor tragedii, le reamintim cetățenilor că, în ceea ce privește exploatarea coșurilor de evacuare a fumului, este obligatorie verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a acestora, fiind interzisă folosirea lor dacă sunt necurățate. Totodată, recomandăm populației să manifeste prudență maximă la utilizarea sobelor sau a altor echipamente folosite pentru încălzirea locuinței. Înainte de culcare, focul din sobă trebuie întotdeauna stins. Nu se vor utiliza mijloace de încălzire (sobe, reșouri, calorifere electrice, aeroterme și altele) cu defecte sau improvizații, deoarece pot conduce la evenimente cu pagube materiale sau chiar cu pierderi de vieți”, este mesajul pompierilor.

author avatar
Anghel Catalin
Cătălin Anghel este redactor și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova, când vine vorba de sport sau de administrația locală. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru Jurnalul Olteniei încă din anul 2018.
Distribuie acest articol