Polițiștii au confiscat articole pirotehnice în valoare de 38.000 de lei
Polițiștii mehedințeni au efectuat două mandate de percheziție la domiciliul unui bărbat de 55 de ani. Acesta este acuzat de „operațiuni cu articole pirotehnice efectuată fără drept”. Au fost ridicate 370 de kg de astfel de articole.
„La data de 29 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în executare două mandate de percheziție la domiciliul unui bărbat de 55 de ani, din municipiul Drobeta-Turnu Severin bănuit de săvârșirea infracțiunii de ,,orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuată fără drept.”
În urma perchezițiilor efectuate de la locuinta acestuia au fost identificate și ridicate peste 370 de kg de articole pirotehnice de diferite categorii interzise la deținere. Întreaga cantitate a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, având o valoare de peste 38.000 de lei.
Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,orice operațiune cu articole pirotehnice efectuată fără drept”. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul SIC, SICE, Serviciul Criminalistic și luptătorilor din cadrul S.A.S Mehedinți”, potrivit polițiștilor.