Plenul Senatului a decis miercuri să-i ridice imunitatea fostului premier Florin Cîțu, actual senator PNL.
Au fost înregistrate 90 de voturi „pentru”, două voturi „contra”, iar trei senatori nu au votat, potrivit digi24.ro
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, joia trecută, că a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul unei cauze în vederea sesizării preşedintelui României şi Senatului pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de fostul premier Florin Cîţu şi foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu în legătură cu achiziţia de vaccin anti-COVID.