O casă din Colonești, Olt, a luat foc noaptea trecută. Incendiul a izbucnit în urma unui scurtcircuit electric. Pompierii au reușit să stingă flăcările după o oră.
„Pompierii Stației Scornicești, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, au intervenit în cursul nopții, în localitatea Colonești, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul casei.
Proprietarul, a suferit arsuri pe aproximativ 10 la sută din suprafața corpului și a fost transportat la UPU Slatina, de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, în urma acestuia fiind afectate trei camere de locuit, bunurile din interiorul acestora și acoperișul casei pe aproximativ 100 de metri pătrați.
Intervenția pompierilor pentru lichidarea incendiului a durat aproximativ o oră.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric”, potrivit ISU Olt.
Pentru a preveni astfel de incidente, pompierii recomandă să:
• nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
•nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
•nu suprasolicitaţi instalaţia electrică folosind mai multe aparate simultan;
•verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.