Un elev de 16 ani a ajuns la spital cu multiple fracturi, după ce a fost lovit de o maşină pe trecerea de pietoni din faţa Colegiului Tehnic Lorin Sălăgean din Drobeta Turnu Severin.
”La data de 28 noiembrie a.c., ora 07.33, Poliția municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată de un participant la trafic cu privire la faptul că pe bulevardul I.C. Brătianu, zona Colegiului Tehnic Lorin Sălăgean, s-a produs un accident rutier soldat cu victime. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier care, în urma cercetărilor efectuate, au stabilit că un bărbat de 77 de ani , din Drobeta-Turnu Severin în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul I.C.Bratianu, nu a acordat prioritate de trecere și a acroșat un pieton, un tânăr de 16 ani, ce se angajase în traversarea străzii pe marcaj pietonal. Din accident a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate”, potrivit IPJ Mehedinți.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
A fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.