În luna decembrie, pensiile, alocațiile și ajutoarele sociale ar putea întârzia din cauza grevei angajaților din Casele teritoriale de Pensii.
Nici marți ghișeele nu vor fi deschise pentru public iar sindicaliștii spun că nu vor relua activitatea până când doleanțele nu le vor fi ascultate și îndeplinite, anunță antena3.ro
Majorarea salariilor și crearea unor condiții mai bune sunt doar câteva dintre acestea.
De altfel, proteste sunt și în Direcțiile de Sănătate Publică și în Inspectoratele de Muncă. Și asta deoarece angajații din subordinea Ministerului Muncii refuză să mai lucreze. Cu pancartele în mâini au ieșit din birouri și din spatele ghișeelor pentru a putea protesta în fața instituțiilor.
Angajații vor salarii similare cu cele ale funcționarilor din aparatul central, de la Casa de Sănătate ori de la Fisc, care au venituri lunare cu 2000 de lei mai mari.
Neajunsurile i-au scos în stradă și pe funcționarii publici din județele Mureș, Timiș, Bihor, Arad, Vaslui sau Buzău. Pentru că salariile lor nu au mai crescut de șapte ani.
Dacă oficialii nu vor găsi o soluție, pensionarii riscă să nu își încaseze pensiile de sărbători. Și nu sunt singura categorie de cetățeni afectați:
”Nu vom mai monitoriza calitatea apei, nu se vor elibera avize epidemiologice de îmbălsămare, nu vom mai elibera rețete cu regim special”, spun protestatarii.
Angajații avertizează că protestele, grevele de avertisment și cele generale se vor extinde în Casele de Pensii, Agențiile pentru Ocuparea Forței de Muncă și Direcțiile de Sănătate Publică din toată țara.