luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

TAS: Cazul Simonei Halep nu este o prioritate

Tribunalul de Arbitraj Sportiv a anunțat pe siteul său oficial programul audierilor din următoarele luni, iar cazul Simonei Halep, suspendată 4 ani din tenis din cauza dopajului, nu apare pe această listă.

TAS a publicat lista tuturor cazurilor pe care le are în agendă în următoarele săptămâni (mai precis până pe 21 martie 2024), iar Simona Halep nu figurează în calendarul forului de la Lausanne, scrie hotnews.ro

În vârstă de 32 de ani, Halep mai are de așteptat până când TAS va analiza suspendarea de 4 ani dictată de tribunalul independent Sport Resolutions în cazul său de dopaj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Reamintim că Halep a făcut apel la TAS împotriva suspendării de 4 ani pentru dopaj în data de 24 octombrie a acestui an.

Curtea elvețiană a precizat la acel moment că fosta lideră WTA a cerut ca decizia Agenției Internaționale pentru Integritatea Tenisului (ITIA) să fie anulată şi sancţiunea sa „să fie redusă”.

Reamintim că, Simona Halep a fost suspendată 4 ani pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP): prezenţa şi uzul substanţei roxadustat în mostra de urină colectată în urma unui test antidoping efectuat la US Open 2022 (1) și neregularităţile din paşaportul său biologic (2).

Simona mai are o singură cale de atac: Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Dacă suspendarea de 4 ani va fi menținută, atunci fosta lideră WTA ar putea reveni teoretic pe terenul de tenis pe 6 octombrie 2026. La acel moment, Halep ar urma să aibă 35 de ani.

Politica