miercuri, octombrie 9, 2024

Ultima ora

Sport

Spital Regional Craiova. CAO a lansat licitația pentru utilități

CAO: „Implicarea în dezvoltarea comunității locale este o țintă permanentă”

Compania de Apă Oltenia (CAO) a inițiat procesul de licitație pentru executarea lucrărilor destinate furnizării utilităților necesare Spitalului Regional de Urgență Craiova. Valoarea estimată a investiției este de 9,8 milioane de lei (TVA inclus), iar finanțarea va proveni din surse proprii. Sursa de apă potabilă va fi asigurată de la Stația Șimnic. Proiectul cuprinde și extinderea rețelei de canalizare menajeră pe o distanță de peste 2 kilometri, precum și implementarea unei rețele de canalizare pluvială pe o distanță de peste un kilometru.

„Compania de Apă Oltenia a lansat licitația pentru proiectarea și execuția utilităților publice de alimentare cu apă și canalizare necesare Spitalului Regional de Urgență, care se va construi la Craiova. Apa potabilă va fi adusă de la Stația Șimnic, printr-o conductă cu o lungime de peste 2 kilometri, care va trece pe sub Centura de Nord a Craiovei și va asigura viitoarei unități medicale un necesar minim de 1.000 mc/zi.

Pe traseul conductei va fi construită și o stație de pompare, dotată cu echipamente de înaltă performanță. Pe lângă conducta prin care se face alimentarea cu apă a unității medicale, proiectul prevede și realizarea a peste 2 kilometri de rețea de canalizare menajeră și a peste un kilometru de canalizare pluvială, care vor subtraversa, de asemenea, șoseaua de centură, pe o porțiune de 50 de metri.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Investiția, estimată la 9,8 milioane de lei (TVA inclus), va fi realizată din fonduri proprii, conform angajamentului asumat la demararea proiectului și a bugetului pentru Investiții, Întreținere și Dezvoltare, aprobat în decembrie 2022 de acționarul majoritar al CAO – Municipiul Craiova, prin Consiliul Local.

Pentru Compania de Apă Oltenia, implicarea în dezvoltarea comunității locale este o țintă permanentă. Ne bucurăm să punem o piatră de temelie la acest proiect extrem de important pentru întreaga regiune a Olteniei. Sănătatea este unul dintre pilonii principali în orice societate și, de aceea, ne luăm în serios rolul prin care putem sprijini construirea Spitalului Regional de Urgență din Craiova.

Data limită de depunere a ofertelor, în cadrul acestei licitații, este 22 decembrie 2023. Criteriul de atribuire a contractului este “cel mai bun raport calitate – preț”, potrivit unui comunicat de presă al Companiei de Apă Oltenia.

Politica