duminică, octombrie 6, 2024

Ultima ora

Sport

Sorin Cârțu, impresionat de jucătorii României: „Au arătat vână și caracter puternic”

Sorin Cârțu s-a declarat încântat de performanța obținută de naționala României. Tricolorii merg la EURO 2024, acolo unde vor avea șansa să joace cu adversari de top, dar și să își arate adevărata valoare. Generația lui Ianis Hagi a ajuns deja într-o semifinală de Campionat European, dar la U21. Acum, ei speră măcar să se lupte de la egal la egal în orice grupă ar pica.

Gloria Craiovei Maxima, Sorin Cârțu, a ținut să laude anumiți jucători din națională. Apărătorii par a fi preferații lui „Sorinacio”, care este cunoscut pentru faptul că, atunci când era antrenor, își dorea mereu să aibă defensive puternice, bine puse la punct fizic și tactic.

Eu mă bucur pentru participarea asta în special al unor jucători tineri, ce înseamnă pentru ei acest turneu final din Germania. Mă gândesc la Drăgușin, la Drăguș, la jucători care au arătat vână și caracter puternic. La Screciu la fel. Mă gândesc că după acest turneu final vor avea alt drum în cariera lor. Îmi place foarte mult Rațiu ce a arătat în ultimul timp. E un mare câștig pentru echipa națională. Ce avem noi la ora actuală, e de felicitat în sensul acesta Edi Iordănescu pentru că prin filosofia lui și-a asigurat și a mers pe un ax central de mare calitate, care să își spună punctul de vedere în dezvoltarea jocului, în ce înseamnă echipa.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Mă gândesc că Moldovan a făcut niște meciuri, a ținut vie speranța noastră de a termina pe loc bun. Fără Moldovan aseară nu am fi realizat acel loc 1. A fost incredibil, cu niște parade scoase ca un magician din joven. Apoi axul cu cuplul de fundași centrali Burcă și Drăgușin. Îl aștept pe Drăgușin din ce în ce mai bun, e capabil de progrese să bată la alte porți. Rațiu super, completează o linie de fund deosebită. Vorbeam de organizare de joc, care mereu pleacă din compartimentul de apărare. Noi avem acest lucru. Îl văd în continuare pe Screciu ca mijlocaș central defensiv. Sigur, cu sarcini mai mult defesnive nu să îi dai nu știu ce sarcini ofensive pentru că atunci îl copleșești cu alea. Mi-a plăcut Stanciu, e un adevărat lider de echipă”, a spus Sorin Cârțu, despre naționala României, conform Fanatik.

Politica