joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Ambulanţierii au renunțat la greva foamei

Cei cinci lideri sindicali din serviciile de Ambulanţă care au intrat în greva foamei, nemulţumiţi de faptul că Legea pensiilor nu recunoaşte condiţiile de muncă dificile din sistem, au renunțat la protest, după ce s-au întâlnit cu premierul Marcel Ciolacu şi cu ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, anunță vicepreşedintele PSD Gabriel Zetea.

”Ambulanţierii au fost primiţi la Guvern de premierul României şi de ministrul Muncii. Mă bucur că am putut fi de ajutor, azi, intermediind relaţia corectă între sindicaliştii din Ambulanţă şi premierul României, Marcel Ciolacu, dar şi întâlnirea pe care au avut-o cu ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu”, a afirmat Zetea, marţi seară, într-o postare pe Facebook, potrivit News.ro.

El a adăugat că, în urma discuţiilor, reprezentanţilor celor de la Ambulanţă au decis să renunţe la greva foamei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cinci lideri sindicali din serviciile de Ambulanţă au intrat în greva foamei, nemulţumiţi că Legea pensiilor nu recunoaşte condiţiile de muncă dificile din sistemul operativ. Protestul s-a derulat la Camera Deputaţilor, iar ulterior la Guvern. Salariaţii din sistem, care nu erau de serviciu, au protestat la sediul unităţilor. Şi sindicaliştii Federaţiei Sănătatea au anunţat, marţi, că sunt ”profund dezamăgiţi şi lezaţi grav în drepturile lor” de noua lege a pensiilor, întrucât amendamentele justificate ale salariaţilor nu au fost luate în seamă, fiind respinse în Camera Deputaţilor. De asemenea, sindicaliştii au acuzat ”simularea consultării publice”.

Federaţia Ambulanţa a anunţat, marţi, că numărul liderilor de sindicat din serviciile de ambulanţă care au intrat în greva foamei a ajuns la cinci: Chiş Gheorghe, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa” din România, Gâdiuţă Claudia, lider la Sindicatul Liber Independent Salvarea Tulcea, Dragomir Valentin, lider la Sindicatul Ambulanţa Brăila, Comănescu Alexandru, lider la Sindicatul Ambulanţa Vâlcea, şi Muşa Daniel Constantin, lider la Sindicatul Ambulanţa Olt.

Legea pensiilor, adoptată de Parlament, elimină condiţiile speciale de care beneficiau angajaţii din sistem.

Politica