miercuri, octombrie 2, 2024

Ultima ora

Sport

Cercetați pentru furt calificat 

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Orșova, județul Mehedinți, au surprins, în flagrant, trei bărbați în timp ce furau din semiremorca unui autotren ce se afla parcat, în municipiul Orșova, mai mulți saci ce conțineau cereale pe care i-au încărcat într-un autoturism staționat în apropiere. 

Polițiștii mehedințeni au procedat la legitimarea persoanelor în cauză, stabilind că este vorba de trei bărbați cu vârste cuprinse între 17 și 69 de ani, toți din orașul Orșova. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate. A fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. 

Politica