Elevii vor avea șansa să exploreze anumite laboratoare prin intermediul ochelarilor de realitate virtuală (VR)
UCB deschide oportunitățile pentru elevii care se află încă în perioada liceului, oferindu-le posibilitatea să experimenteze atmosfera studențească la Târgu Jiu. În cadrul acestui eveniment, pe lângă posibilitatea de a vizita laboratoarele de învățare și cercetare, precum și de a afla detalii despre oferta educațională și facilitățile disponibile, elevii vor avea șansa să exploreze anumite laboratoare prin intermediul ochelarilor de realitate virtuală (VR) și să participe la activități extracurriculare, concursuri și tombole organizate în colaborare cu Liga Studenților din cadrul UCB.
Marți, 14 noiembrie 2023, la Campusul Studențesc Debarcader:
– stand educațional– activități sportive și de recreere desfășurate de Liga Studenților din UCB– vizită în spațiile didactice și de cercetare (Facultatea de Științe Economice și Facultatea de Științe Medicale și Comportamentale)
Miercuri, 15 noiembrie 2023, în zona centrală a municipiului Târgu Jiu:
– stand educațional– activități de recreere și de socializare desfășurate de Liga Studenților din UCB– vizită în spațiile didactice și de cercetare din zona centrală a Municipiului Târgu-Jiu (Facultatea de Inginerie și Facultatea de Științe ale Educației, Drept și Administrație Publică).







