luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Voucherele pentru energie, valabile până pe 31 martie 2024

Valabilitatea voucherelor pentru energie s-a prelungit până pe 31 martie 2024, a anuțat premierul Marcel Ciolacu, joi, la începutul ședinței de Guvern.

„Ne apropiem de iarnă și domnul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, vine cu o veste bună. Valabilitatea voucherelor pentru energie se prelungește până la 31 martie 2024, deci suntem acoperiți și pentru acest sezon rece”, a anunțat prim-ministrul, potrivit digi24.ro

Potrivit acestuia, decizia este una „necesară” și a fost luată după consultările cu reprezentanții Comisiei Europene. Inițial, voucherele pentru energie erau valabile până la 31 decembrie 2023.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Măsura prelungirii a fost anunțată și de ministrul Adrian Câciu, săptămâna trecută.

„O veste bună pentru cei aproximativ două milioane de beneficiari ai voucherelor pentru energie: Valabilitatea cardurilor de energie se va prelungi până la data de 31 martie 2024 astfel încât gospodăriile vulnerabile să aibă resursele necesare pentru a trece cu bine și peste iarna care începe. În urma discuțiilor cu reprezentanții Comisiei Europene am obtinut acordul prelungirii valabilității cardurilor de energie de la 31 decembrie 2023 la 31 martie 2024. În acest sens, în aceste zile, inițiem demersurile de modificare a legislației naționale pentru ca acest acord să fie rapid implementat. Compensarea prețurilor la energie este o măsură importantă prin care asigurăm sprijin familiilor vulnerabile și ne menținem angajamentele luate, așa cum e normal”, a scris Câciu, pe pagina sa de Facebook.

Politica