VIDEO Prins beat la volan de două ori de poliţişti

Nedelea Raluca
Alcoolemie de 3,22 în Dolj! Doi bărbați au fost reținuți
Alcoolemie de 3,22 în Dolj! Doi bărbați au fost reținuți

Un bărbat de 40 de ani din localitatea Găneasa, judeţul Olt a fost prins de oamenii legii de două ori beat la volan şi fără permis. Poliţiştii, în timp ce desfăţurau activităţi de control în comuna Slătioara, l -au oprit pe bărbat, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Apoi l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. Următoarea seară, a fost oprit iarăşi de poliţişti, iar bărbatul de 40 de ani consumase din nou alcool. Avea o concentraţie alcoolică de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Acesta s-a ales acum cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În urma probatoriului administrat, la data de 7 noiembrie 2023, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, pe numele bărbatului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând ca la data de 8 noiembrie a.c, bărbatul să fie prezentat unității de parchet cu propuneri legale.

author avatar
Nedelea Raluca
Curioasă, ambițioasă și cu o atenție remarcabilă la detalii, ea este reporterul care nu lasă nicio întrebare fără răspuns. Ghidată de dorința de a descoperi mereu adevărul și de curajul de a încerca experiențe noi, transformă fiecare subiect într-o poveste autentică. Pentru ea, curiozitatea nu este un risc, ci motorul care o împinge să exploreze dincolo de aparențe, asigurându-se că nicio informație esențială nu îi scapă niciodată
Distribuie acest articol