40 de străzi din Orșova au fost asfaltate, până acum, printr-un proiect finanțat cu fonduri europene, anunță reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Mehedinți. Proiectul, în valoare de 7 milioane euro, se apropie de final.
„Cel mai amplu proiect pentru utilitățile din municipiul Orșova este aproape de finalizare, zilele acestea fiind asfaltată cea de-a 40-a stradă.
Este vorba despre un proiect în valoare de 7 milioane euro, finanțat cu fonduri guvernamentale, în cadrul PNDL 2, care a presupus reabilitarea rețelei de apă potabilă și reabilitarea a 42 străzi din municipiu”, transmit reprezentanții administrației mehedințene.
Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a mers la Orșova, împreună cu primarul Marius Stoica, pentru a verifica stadiul lucrărilor.
“Proiectul a cuprins străzi din tot municipiul și cel mai târziu, în primăvara anului viitor, acesta se va încheia. Mă bucur că oamenii din Orșova sunt mulțumiți că circulă pe străzi cu asfalt nou, iar sistemul de apă a fost complet modernizat”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.