vineri, noiembrie 1, 2024

Ultima ora

Sport

Ediția de print a Gazetei Sporturilor a fost închisă peste noapte

Ziarul Gazeta Sporturilor a fost oprit fără ca publicul și nimeni din redacție să fie anunțat, conform jurnaliștilor GSP. Ei spun că au aflat că astăzi, 1 noiembrie 2023, a fost tipărit ultimul număr. Gazeta ar fi împlinit în 2024 un secol de existență neîntreruptă.

În anunțul oficial transmis miercuri pe e-mail angajaților GSP, Ringier spune că renunță la 9 posturi, printre care și cel al editorului coordonator, Cătălin Tolontan.

Decizia închiderii ediției tipărite și renunțării la Tolontan vine la trei luni de la plecarea lui Mihnea Vasiliu, CEO Ringier România, și la o lună de la îndepărtarea redactorul-șef Cătălin Țepelin, după ce 95 de ziariști au denunțat ceea ce ei au numit imixtiuni ale comercialului în editorialul GSP, în favoarea caselor de pariuri.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Compania a trimis un email către angajați în care spune că „din cauza declinului drastic al vânzărilor înregistrate de ediția tipărită a Gazeta Sporturilor, vânzări care au scăzut cu 27%, din 2018 până în prezent, precum și a creșterii prețurilor la hârtie și la serviciile de tipar, Ringier Sports Media Group (RSMG), proprietar al Gazeta Sporturilor și GSP.ro, a decis să întreprindă o restructurare strategică. Consecința acestor transformări este inchiderea diviziei de print, care înregistrează în prezent pierderi majore”, conform jurnaliștilor de la GSP.

În e-mail, angajaților li se transmite că redacțiile GSP și Libertatea vor fi despărțite, Gazeta urmând să se mute „la începutul lui noiembrie”. Despre Cătălin Tolontan, Ringier susține că „se va concentra doar pe Libertatea”.

Reamintim că redactorul șef al GSP, Cătălin Țepelin, a fost îndepărtat de patronatul elvețian, în 3 octombrie, iar redacțiile GSP și Libertatea au acuzat presiuni făcute în legătură cu clienți de publicitate, în acest caz firme de jocuri de noroc, scrie hotnews.ro, care citează gsp.ro

95 de jurnaliști de la GSP și Libertatea au publicat atunci un document-protest în care au acuzat ingerințe editoriale repetate ale unora dintre managerii de top ai Ringier Sports Media Group și dorința acestora de a schimba procedurile de lucru în favoarea firmelor de pariuri care sunt clienți de publicitate, ingerințe refuzate de redacția Gazetei Sporturilor.

În scrisoarea lor de protest, jurnaliștii Libertatea-GSP au făcut public inclusiv un citat dintr-un email din 20 octombrie 2022, în care un manager din Ringier Sports Media Group și acționar GSP a scris responsabililor editoriali că „voi îmi spuneți, cu mândrie, că «Separarea editorialului de comercial este respectată 100% în redacțiile noastre». Ei bine, eu văd o mare problemă cu asta, dar așa cred eu”.

Totodată, cele două redacții au publicat și sesizarea scrisă pe care au înaintat-o pe 28 august către conducerea grupului-mamă Ringier. Întâlnirea a avut loc la Zurich, iar cererea oficial înaintată conducerii grupului a fost să se oprească imediat presiunile venite de la unii manageri și proprietari din Ringier Sports Media Group, care au solicitat către GSP să vadă înainte de publicare articolele despre firmele de pariuri.

„Nu credem că cineva are mandat să schimbe regulile după care funcționează această uriașă companie de presă de aproape 200 de ani, iar jurnalismul în sine de și mai mult timp”, au scris jurnaliștii în solicitarea către conducerea și board-urile Ringier. În întâlnirea de la Zurich, ziariștii au descris și alte dovezi ale presiunilor împotriva independenței editoriale venite de la vârful Ringier Sports Media Group.

După apelul redacțiilor către compania-mamă Ringier, pe 2 octombrie Robert Lingg a venit la București și l-a demis pe redactorul-șef al GSP, Cătălin Țepelin, unul dintre inițiatorii principali ai apelului dus la Zurich pe 28 august.

Situația de la GSP și Libertatea a atras protestele la adresa companiei-mamă Ringier din partea mai multor organizații de protecție a independenței presei, a Consiliului Național al Audiovizualului, a Federației Internaționale a Jurnaliștilor, iar Comisia Europeană a spus că „urmărește situația din România” și că „mass-media trebuie să își poată desfășura activitatea în mod liber și independent oriunde în Uniunea Europeană”.

Ringier Sports a reacționat spunând că sunt „false acuzații, care ne lezează reputația” și că „nu a fost prezentată nicio dovadă care să le susțină”.

Foto: Facebook/Catalin Tolontan

Politica