duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

VIDEO Polițiștii doljeni spun stop tăierii ilegale de copaci

Polițiștii din Dolj demarează în perioada 01.11.2023 – 29.02.2024 o campanie de informare împotriva infracțiunilor de tăiere și sustragere ilegală de lemn din fondul forestier. Acțiunea are ca scop informarea cetățenilor din comunele Mârșani, Daneți, Celaru și Apele Vii. Astfel, astăzi, oamenii legii s-au întâlnit cu reprezentanți ai Ocolului Silvic “Renașterea Pădurii Mârșani”, dar și cu lucrători din cadrul Secției nr.12 Poliție Rurală Daneți, reprezentanți ai administrației locale Mârșani, și cu proprietarii de fond forestier și personalul silvic.

Scopul campaniei reprezintă informarea cetăţenilor cu privire la consecinţele legale ale încălcării legislaţiei din domeniul silvic, iar ca direcții de acțiune au fost stabilite:

Informarea cu privire la consecinţele legale ale încălcării legislaţiei din domeniul silvic referitoare la tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari, precum şi furtul de material lemnos, chiar dacă arborii au fost doborâţi sau rupţi de fenomene naturale, din fondul forestier național și din vegetația forestieră din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Responsabilizarea şi conştientizarea cetăţenilor asupra efectelor săvârşirii acestor infracţiuni atât din punct de vedere legal cât şi asupra mediului înconjurător, dar şi asupra necesităţii protejării fondului forestier.

Cultivarea unei atitudini juste proactive a cetăţenilor/personalului silvic în legătură cu gestionarea unor situaţii care impun sesizarea unor fapte de încălcare a legislației în domeniul silvic.

Eficientizarea parteneriatului comunitate – administrație publică locală – personal silvic – poliție cu privire la gestionarea infracţiunilor silvice prin realizarea de demersuri preventive şi acţiuni specifice de combatere.

Campania se bucură de sprijinul Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol şi Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, în colaborare cu Ocolul Silvic ”Renașterea Pădurii” Mârșani.

Politica