marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Încă un fost jucător de la FCU Craiova, propus ca antrenor la echipa lui Mititelu

Florin Costea spune că vrea să antreneze la FCU Craiova, într-o zi. Fostul său coleg, Eugen Trică, deja i-a pregătit pe alb-albaștri și a obținut chiar și promovarea în Liga 1 cu formația patronată de Adrian Mititelu. Totuși, până când va termina școala de antrenori, fostul decar de la FCU le propune oltenilor un alt tehnician.

Ovidiu Dănănae este recomandarea lui Florin Costea. Fostul fundaș dreapta a mai fost în staff-ul primei echipe, iar acum pregătește formația secundă a clubului. El are 38 de ani, dar a căpătat experiență lucrând cu antrenori importanți din fotbalul românesc.

„Îl văd un antrenor foarte bun pentru Universitatea Craiova (n.r. FCU Craiova) pe Ovidiu Dănănae, fostul meu coleg. Este antrenor la echipa a doua. Este un tehnician care va avea multe de spus, o să vedeți.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Este un tip serios, așa cum a fost și ca fotbalist și eu am mare încredere în el. Mi-aș dori să i se ofere o șansă în viitorul apropiat și să demonstreze ce poate face în antrenorat. Muncește zi de zi, studiază mult. Are și licența A făcută și antrenează de doi ani la Craiova”, a spus Florin Costea, pentru Digisport.ro.

Politica