Un autoturism a luat foc în timp ce rula pe raza localității Hinova, Mehedinți. În ajutorul conducătorului auto și a celor trei pasageri din autoturism, până la sosirea pompierilor, a sărit plt. adj. șef Cîmpianu Daniel, aflat în timpul serviciului.
Acesta a acționat rapid, utilizând două stingătoare disponibile pentru a stinge incendiul înainte ca acesta să se extindă. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la compartimentul motor.
”Ieri după-amiază, două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism, pe raza localității Hinova. Până la sosirea forțelor de intervenție, plt. adj. șef Cîmpianu Daniel, aflat în timpul serviciului, a sărit imediat în ajutor conducătorului auto și a celor trei pasageri din autoturism. Acesta a observat fumul dens și flăcările care izbucniseră la o mașină aflată în trafic. Fără a sta pe gânduri, a acționat rapid, utilizând două stingătoare disponibile pentru a stinge incendiul înainte ca acesta să se extindă și să pună în pericol viața și bunurile cetățeanului. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la compartimentul motor. Acesta a fost lichidat în limitele găsite, pagubele fiind limitate datorită intervenției cadrului militar”, potrivit IPJ Mehedinți.