Adrian Mititelu a decis să schimbe, din nou, antrenorul. Cum puțini tehnicieni mai au curajul să negocieze cu FCU Craiova, oltenilor le este din ce în ce mai greu să găsească pe cineva care să se încumete să și semneze un contract cu formația din Bănie. Joao Janeiro, Nicolae Dică și Paul Răducan sunt cei pe care patronul echipei i-a schimbat de la finalul verii și până în prezent. Totodată, Marius Șumudică a purtat negocieri cu Mititelu, care s-au încheiat cu un scandal.
Acum, Marius Croitoru este dispus să revină la FCU Craiova. Potrivit fanatik.ro, antrenorul a semnat un contract valabil până în vară cu FCU Craiova 1948 și va debuta pe 22 octombrie, pe terenul celor de la Poli Iași. Obiectivul clar este accederea în play-off.
Tehnicianul a pus o condiție serioasă: să plece oamenii de încredere ai lui Adrian Mititelu. Conform GSP, Florin Drăgan va părăsi clubul odată cu venirea lui Marius Croitoru. După plecarea fostului antrenor al celor de la FC Botoşani, Drăgan a fost acuzat că a contribuit la demiterea lui Croitoru din sezonul trecut. Pe lângă plecarea secundului Florin Drăgan, Dan Vasilică, preparator în cadrul clubului oltean este aproape de rezilierea contractului.







