Un bărbat de 49 de ani a fost găsit, luni, spânzurat la marginea unei păduri din comuna Brănești, județul Gorj. Un localnic din comună a dat de el și a sunat la 112.
”Poliția Orașului Turceni a fost sesizată prin apel de urgență, de un bărbat din comuna Brănești, despre faptul că la marginea unei păduri din aceeași localitate, l-a găsit pe vecinul său spânzurat. Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că cele sesizate se confirmă, stabilind că este vorba despre un bărbat de 49 de ani, din comuna Brănești. Trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei”, potrivit IPJ Gorj.
A fost întocmit un dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.