O femeie de 34 ani, din Vânju Mare, a fost bătută de concubin. Bărbatul era beat. A fost arestat preventiv.
„La data de 26 septembrie a.c., o femeie, de 34 de ani, din orașul Vânju Mare, a sesizat Poliția despre faptul că ar fi fost lovită de concubinul său. În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că apelanta, în timp ce se afla la locuința sa din orașul Vânju Mare, unde locuiește fără forme legale, ar fi venit concubinul său, de 36 de ani, iar pe fondul consumului de alcool, ar fi agresat-o fizic. Astfel, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie. Extinzând cercetările, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare, polițiștii au stabilit că bărbatul se afla sub control judiciar, fiind reținut pentru 24 de ore.
La data de 27 septembrie a.c., a fost prezentat Judecătoriei Vânju Mare cu propunerea unei măsuri preventive, propunere însușită de instanța de judecată, bărbatul fiind arestat preventiv pentru 30 de zile.”-IPJ Mehedinți