marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

A intrat cu mașina în stâlp

Un tânăr de 33 ani, din județul Olt, a ajuns la spital, după ce a intrat cu mașina într-un stâlp de pe marginea drumului. Accidentul a avut loc, seara trecută, la Curtișoara.

„La data de 24 septembrie 2023, în jurul orei 20:20, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Județean 546, în comuna Curtișoara, a avut loc un eveniment rutier. La fața locului, s-au deplasat polițiștii Biroului Rutier Slatina. Din primele verificări, polițiștii au stabilit că un tânăr de 33 de ani, din comuna Teslui, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 546, din cauze ce urmează a fi stabilite, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un stâlp.
În urma evenimentului rutier, tânărul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, potrivit IPJ Olt.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

„Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, mai arată IPJ Olt.

sursa foto: facebook/ Info Trafic Olt

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica