Unul dintre pompierii răniți la Crevedia și tratați în străinătate a fost externat

Delia Pătru

Radu, unul dintre pompierii răniți la Crevedia și tratați în străinătate, a fost externat. Tânărul s-a întâlnit marți cu ambasadorul României în Austria, căruia i-a transmis că doreşte să revină la muncă.

Ambasada României în Austria a transmis mai multe date, într-o postare pe pagina de Facebook.

”Pompierul se întoarce acasă…

Am schimbat câteva cuvinte cu Radu S., de meserie pompier și de vocație salvator de suflete, primul pompier recuperat și repatriat din lotul Crevedia, dintre cei transferați în străinătate. După o săptămână în Austria, la Clinica Universitară din Graz, la secția de chirurgie plastică, sub coordonarea prof. univ. dr. Lars Kamolz, a reușit să se refacă complet, pentru a se întoarce, cât mai curând, la băieții lui, pompierii, care-l așteaptă la DMV- Detașamentul Mihai Viteazul din București. Îi urăm succes și recuperare rapidă, avem nevoie de oameni ca el!

Unde te întorci?

- Advertisement -

La București, voiam de fapt la Bruxelles, pentru colegul meu, să mă vadă, contează mult.

Regrete?

A întrebat prima dată cum sunt eu. Asta am întrebat și eu, când m-am trezit. Luptă mare, să merg la ambulanță, sau să mă duc după el. El a vorbit cu tata prima dată. Ce face Radu? Regret că nu m-am întors după el, și m-au dus la ambulanță. Acum el e la Bruxelles, întubat.

Mulțumit?

Doctorii austrieci au fost extraordinari, asistentele și mai extraordinare, jos pălăria, condițiile … nu mă așteptam. A fost foarte bine. Foarte mulțumit. Doar că, mai reci un pic, în sens bun. Serioși, foarte serioși.

DSU, Floreasca?

Aoleo, foarte mulțumit, de când am plecat de la incendiu, inclusiv echipajul SMURD, cel puțin în cazul meu, au acționat superb. Le mulțumesc tuturor. Foarte empatici. Primul bandaj, schimbat la Floreasca, pus de el. A apăsat de câte ori era nevoie. Primul salvator al salvatorului. Mi-a salvat practic fața.

Ce urmează?

Recuperare, să mă întorc la muncă, e treabă de făcut! Mi-au spus băieții că îmi duc lipsa la DMV!

Muzica?

O țin în loc de hobby, mă face să mă relaxez, ascult multă muzică, de la populară, la Rammstein, mă detașez…”, a transmis Ambasada României în Austria.

Peste 50 de persoane, majoritatea pompieri, au fost rănite în urma exploziilor produse în 26 august la staţia GPL din Crevedia. Numărul celor care au decedat în urma deflagraţiilor a ajuns la cinci.

Foto: Facebook/Ambasada Romaniei in Austria / Botschaft von Rumänien in Österreich

author avatar
Delia Pătru
Distribuie acest articol