Un grav accident de circulație a avut loc sâmbătă în localitatea Mărunțel, județul Olt. În eveniment au fost implicate două autoturisme și un pieton. O femeie, pasageră într-una dintre mașini, a decedat.
„La fața locului, s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Rutier Slatina.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autovehicule și un pieton, respectiv,
un autoturism, condus de un tânăr de 19 ani, din orașul Balș, județul Olt și un un autoturism, condus de un tânăr de 27 ani, din localitate.
În urma evenimentului rutier, o femeie, pasageră într-unul din cele două autoturisme, a decedat, iar alte patru persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
La testarea cu aparatul Drugtest, rezultatul a fost negativ pentru tânărul de 27 de ani, iar pentru tânărul de 19 ani aparatul a indicat prezența unei substanțe pshihoactive, respectiv T1B THC.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămate corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, potrivit IPJ Olt.