joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Video/Tâlhărie la librărie, în Caracal

Tâlhărie la o librărie din Caracal. Doi bărbați sunt acuzați că au agresat o angajată a librariei și au furat banii din casă. 400 lei.

„În fapt, la data de 28 august a.c., în jurul orei 19:20, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către o femeie, din municipiul Caracal, județul Olt, cu privire la faptul că două persoane necunoscute ar fi pătruns în incinta librăriei în care își desfășoară activitatea, de unde ar fi sustras o suma de bani și ar fi agresat fizic o altă femeie, din aceeași localitate. La fața locului, s-au deplasat polițiștii Biroului de Investigații Criminale Caracal, care, din primele verificări, au stabilit faptul că doi bărbați ar fi pătruns în incinta unei librării, din municipiul Caracal, de unde ar fi sustras 400 de lei din casa de marcat a unității, iar în încercarea de a recupera banii, o angajată ar fi fost agresată fizic de către unul dintre aceștia.În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlharie, cercetările fiind continuate în vederea identificării persoanelor bănuite și dispunerii măsurilor legale.În urma activităților investigativ-operative, polițiștii au identificat doi bărbați bănuiți de comiterea infracțiunii, în vârstă de 31 de ani, respectiv 42 de ani, ambii din municipiul Caracal, județul Olt”, potrivit Poliției Olt.

Cei doi au fost arestați preventiv.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica