Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand (USR), a fost audiată marți dimineață la Parchetul Curții de Apel București. Ea a spus că a fost chemată pentru a fi informată că are calitatea de suspect în dosarul în care ANI o acuză de conflict de interese și incompatibilitate.
“Am venit la parchet la solicitarea domnului procuror pentru a lămuri situația de la ANI, bazată pe plângerea lui Dan Tudorache. Mi s-a adus la cunoștință calitatea de suspect, înțeleg că aceasta este procedura. Cum că aș fi fost remunerată ilegal cu 3.000 euro într-un proiect european în care am implementat măsuri anticorupție la Primăria Sectorului 1. Un proiect care a fost finalizat cu succes, la sfârșitul lunii mai: 60 de funcționari publici au participat la cursuri de formare /instruire în domeniul prevenirii corupției, transparenței, eticii și integrității, a fost creat un registru al riscurilor de corupție la nivelul administrației locale din Sectorul 1, au fost elaborate proceduri operaționale privind managementul riscurilor de corupție și stabilirea măsurilor preventive anticorupție la nivelul Primăriei Sectorului 1 și au fost derulate campanii de conștientizare privind riscul expunerii la faptele de corupție.
Primăria Sectorului 1 a fost una dintre primele administrații locale din România care a obținut certificarea pentru sistemul de management anti-mită. Așa cum am mai spus, am respectat legea în cazul proiectului pe fonduri europene și am contestat în instanță raportul ANI. Am încredere în Justiție”, a declarat Clotilde Armand, potrivit Digi24.
Clotilde Armand a fost chemată în dosarul în care a fost acuzată de Agenția Națională de Integritate (ANI) de incompatibilitate și conflict de interese.
Agenţia Naţională de Integritate a anunțat, în noiembrie 2022, că primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, s-a aflat în conflict de interese şi incompatibilitate, fiind sesizat şi parchetul în legătură cu săvârşirea infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane.
Agenția Națională de Integritate o acuză pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, de conflict de interese administrativ, pentru că s-a numit singură manager într-un proiect anticorupție finanțat din fonduri europene, în urma căruia ar fi câștigat aproape 19.000 de lei.
ANI a sesizat parchetul. În replică, primarul Sectorului 1 arată că proiectul a fost verificat și aprobat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și, de asemenea, că avea dreptul la mărirea indemnizației. Clotilde Armand a contestat în instanță raportul ANI, scrie digi24.ro
Foto: Facebook