Adrian Mititelu caută un nou antrenor pentru FCU Craiova, după ce l-a demis pe Nicolae Dică, în urma unui impuls de moment. Patronul alb-albaștrilor a încercat să îl aducă pe Marius Șumudică, dar tehnicianul rapidist nu vrea să lucreze cu Dan Vasilică și cu Florin Drăgan. Negocierile sunt dure, iar oltenii nu mai speră la un antrenor cu nume pe banca FCU.
Marcel Pușcaș spune că șefii de la FCU Craiova se orientează și către antrenori străini. Chiar dacă Adrian Mititelu susținea că Nicolo Napoli nu va avea parte de mandatul cu numărul 10, Pușcaș lasă o portiță deschisă și transmite că orice este posibil.
„Despărțirea cu Nicolae Dică a fost de comun acord, și clubul a vrut, și el a fost de acord. Nu puteam continua împreună. Căutam un nou antrenor străin sau roman. Despre o posibila revenire a lui Nicolo Napoli pot să spun că orice este posibil”, a anunțat președintele clubului din Bănie, potrivit iamsport.ro.