Un tânăr de 30 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt, cu mandat european de arestare a fost prins de polițiștii olteni. Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
„La data de 21 august 2023, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au pus în executare un mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare din Franța, pe numele unui tânăr, în vârstă de 30 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt.
Astfel, în urma activităților specifice, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale l-au depistat pe tânărul de 30 de ani, în municipiul Slatina, județul Olt, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt în vederea predării către autoritățile judiciare din Franța. Conform mandantului european de arestare, tânărul este condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de furt în grup organizat”, potrivit IPJ Olt.