Unul dintre cele mai mari festivaluri din România s-a dovedit a fi un adevărat succes pentru administrația locală din Cluj. Organizatorii spun că, în urma UNTOLD, nu mai puțin de 70 de milioane de euro au fost infuzate către orașul din Ardeal.
Festivalul UNTOLD a fost un succes în acest an. Peste 400 mii oameni au trecut porțile evenimentului în cele 4 zile de desfășurare. Potrivit organizatorilor, doar 35% dintre participanți au fost din Cluj. Străinii au venit din peste 100 de țări.
,,Festivalul UNTOLD a scris istorie în 2023. Peste 420.000 de participanți și 250 de artiști au simțit și trăit magia UNTOLD în cele 4 zile și 4 nopți de festival. Mulți dintre participanți au petrecut mai multe zile în Cluj-Napoca și în împrejurimi înainte sau după unul dintre cele mai mari festivaluri din întreaga lume.
Organizatorii estimează că din totalul participanților, 35% sunt din județul Cluj, urmat de București, Timișoara și restul țării, iar peste 25% sunt oameni veniți din străinătate, cu o creștere de 10% față de anii precedenți. Și anul acesta la UNTOLD au participat fani din peste 100 de țări ca Germania, Franța, Marea Britanie, Italia, Polonia, SUA, Ungaria, Spania, Israel până la țări exotice cum ar fi Brazilia, Argentina, Japonia, Emiratele Arabe sau India”, au spus organizatorii.
Cum aduci 70 de milioane de euro dintr-un festival
Unul dintre scopurile realizării unui festival este, sau ar trebui să fie, infuzia de capital în comunitatea locală. La acest capitol Clujul se poate mândri cu peste 70 de milioane de euro.
,,La un prim calcul realizat în baza cifrelor estimate de organizatori și partenerii comerciali ai festivalului, hotelieri locali, proprietari de restaurante, centre comerciale, etc, cei veniți din afara județului Cluj au cheltuit, în medie, în cele 4 zile de festival, cel puțin 700 euro. Acești bani au fost cheltuiți pentru cazare, transport, mâncare, plimbări și cumpărături în oraș. Acest lucru înseamnă o infuzie de capital în comunitatea locală de peste 70 milioane euro. Banii cheltuiți de cei care au venit la festivalul UNTOLD se vor regăsi în impozitele și taxele locale,
încasări pentru afacerile locale sau proprietari de apartamente, case și pensiuni care au închiriat proprietățile”, au mai transmis organizatorii.