luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

16 inculpaţi, trimişi în judecată în dosarul „Enigma“

DIICOT anunţă, marţi, că a fost dispusă trimiterea în judecată a 16 persoane, în Dosarul „Enigma” care vizează cea mai amplă piaţă online de vânzare a drogurilor, cu peste 11.000 de utilizatori.

”Prin rechizitoriul din data de 27.07.2023, în cauza cunoscută public ”dosarul ENIGMA”, ce viza combaterea traficului de droguri de risc și mare risc prin intermediul unui grup creat pe o platformă de mesagerie sub numele ‘Iarba Dulce’, dar și a altor grupuri, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a 16 inculpați (șase inculpați în stare de arest preventiv, patru în arest la domiciliu, patru aflați sub măsura controlului judiciar, un inculpat în stare de libertate și un inculpat arestat în altă cauză) pentru săvârșirea infracțiunilor de  constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și mare risc, inclusiv către minori cu vârste între 14 si 16 ani, îndemn la consumul ilicit de droguri de mare risc , efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, pornografie infantilă și  conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, potrivit comunicatului DIICOT.

Sursa citată arată că, în cadrul operațiunii cu numele de cod ENIGMA a fost investigat un grup infracțional organizat constituit în luna iulie 2022 de către doi dintre inculpați, in scopul comiterii infracțiunilor de trafic de droguri de risc si mare risc, la care au aderat succesiv, în timp scurt, și ceilalți inculpați, din dorința de a beneficia de o clientela stabilă, de un cadru organizat de vânzare a drogurilor, sub protecția anonimatului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

”Din datele rezultate din raportul EMCDDA ( Observatorul European pentru monitorizarea drogurilor și a dependentei de droguri) din 2023, precum și din cazuistica în materie, se constată un trend de extindere și dezvoltare a pieței de vânzare și consum de droguri de risc (canabis) și mare risc (amfetamine, ecstasy, ciuperci halucinogene), inclusiv către populație de vârste tinere. Din acest punct de vedere, segmentul online, respectiv apariția unor platforme specializate online de distribuire a drogurilor, in cadrul unor grupuri de chat, create pe platforme online a unor aplicații de mesagerie instantă și accesibilitatea facilă a acestor platforme, reprezintă un factor de risc.

Grupul de chat online, vizat în acest dosar, avea la data de 10.04.2023, aproximativ 11.000 membri care se prevalau de setările de confidențialitate ale aplicației (având doar pseudonime – username-uri) și foloseau acest grup pentru vânzarea și procurarea de droguri în vederea consumului propriu. Grupul de chat funcționa ca o piață virtuala neagră de desfacere, cu cereri și oferte pentru o mare varietate de tipuri de droguri, în cadrul căreia dealerii de droguri închiriau echivalentul unor tarabe virtuale, pentru care plăteau lunar o sumă de bani administratorului. Membrii grupului nu proveneau doar din municipiul București, ci și din alte orașe, cum ar fi Craiova, Brașov, Constanța, Cluj Napoca, Târgu Jiu, Arad, Oradea, Timișoara, Pitești, Ploiești”, se mai arată în comunicat.

Potrivit procurorilor, inculpații au acționat pe mai multe paliere, de comandă, sprijin  și de execuție, constând în verificarea si validarea aderării la grup a altor membrii  si integrarea lor, coordonarea vânzărilor către consumatori, aprovizionarea, respectiv comercializarea drogurilor de risc și mare risc, către consumatori de vârste tinere și foarte tinere, stimularea consumului de droguri inclusiv prin organizarea de tombole pentru cumpărătorii constanți, cu premii in droguri.

Această piață neagră, în mediul online, era ușor accesibilă pentru tineri, inclusiv minori și le oferea posibilitatea să intre în legătură, în condiții de anonimitate și falsă siguranță, cu dealeri de droguri pe care nu i-ar fi putut cunoaște sau contacta în viața reală cu atâta ușurință.

”Clienții, utilizatori ai unor terminale mobile, contactau distribuitorii pe această platformă, iar apoi, în urma negocierilor directe, erau îndrumați către cel mai apropiat dealer local, în funcție de localitate, tipul de drog solicitat, ratingul de piața al dealerului și alte criterii stabilite la momentul interacțiunii„, mai arată DIICOT.

Distribuitorii își promovau ofertele de droguri pe această platformă și se împărțeau zonele de distribuție.

Administratorul platformei și liderul grupului infracțional organizat, modera discuțiile și selecta componența membrilor grupului, pe platforma de comunicare, ce avea capabilitatea de a genera 40.000 – 50.000 de mesaje zilnic (majoritatea fiind legate despre modalitățile de distribuție a drogurilor, consum, zone de distribuție, dar și despre efectele drogurilor).

”Prin rechizitoriu s-a solicitat confiscarea specială a cantităților de droguri ridicate pe parcursul perchezițiilor domiciliare, a mai multor terminale mobile, grindere și cântare electronice, a sumelor de bani  identificate ca provenind din comercializarea drogurilor, precum și  obligarea inculpaților la plata unor cheltuielile judiciare avansate de stat în cuantum de 160.000 lei”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumelor de bani prezente si viitoare din conturile a șase dintre inculpați, solicitându-se instanței aplicarea măsurii de siguranța a confiscării extinse.

În cauza s-a dispus disjungerea si continuarea cercetărilor pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, având in vedere indiciile temeinice in acest sens si discrepanța vădită între venituri, proprietăți ,stil de viața si veniturile fiscalizate, ale unora dintre persoanele cercetate.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Bucureşti.

Politica