luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Banca lui Brâncuși, în stare de degradare. Doar una din cele peste 20 mai există

Dintre cele peste 20 de bănci amplasate pe aleile Parcului Central din municipiul Târgu-Jiu în momentul realizării ansamblului monumental brâncușian între anii 1937 și 1938, doar una singură se mai păstrează în prezent.

Băncile din Parcul Central din municipiul Târgu-Jiu erau realizate dintr-o singură bucată de stejar și prezintă aceeași structură ca cea pe care o avea Brâncuși în atelierul său din Paris. Din acest motiv, specialiștii care studiază opera lui Brâncuși consideră că aceste bănci au fost create la indicațiile marelui sculptor, mai ales că au fost amplasate în perioada realizării ansamblului monumental.

Un artist desemnat de statul român pentru a avea grijă de Parcul din Târgu Jiu, care găzduiește celebrele opere „Masa Tăcerii”, „Poarta Sărutului” și „Aleea Scaunelor”, a realizat o serie de fotografii ce prezintă aceste bănci. Aceste imagini au fost donate de inginerul newyorkez Stephan Benedict Centrului de Cercetare și Documentare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Stephan Benedict ne-a făcut cadou foarte multe fotografii ale lui Eugen Ciucă, cel care s-a ocupat în anii 1958-1960 de ansamblul brâncușian. Aici se văd băncile monoxile făcute după desenul lui Brâncuși. Această bancă monoxilă se poate vedea în atelierul lui din Paris, pe care stătea adesea ca o laviță. Doar una singură a mai rămas. Această bancă am găsit-o și are și număr de înregistrare. Se află la Muzeul Județean de Istorie într-un hol. Au fost peste 20 de bănci care erau puse pe aleile din parc“, a spus Sorin Lory Buliga, cercetător în cadrul Centrului de Cercetare și Documentare „Constantin Brâncuși“.

Banca se află pe un hol din Muzeul Județean de Istorie Gorj și se află într-o stare de degradare. Conducerea Muzeului intenționează să o restaureze și să o claseze ca monument istoric.

„În jurul Coloanei Infinite ar fi urmat să fie puse 12 scaune de tip clepsidră”

Din donația inginerului Stephan Benedict se mai află și un desen făcut de cioplitorul Porții Sărutului, care a arătat ce elemente mai dorea să adauge Brâncuși ansamblului de la Târgu Jiu. 

„Stephan Benedict ne-a făcut un cadou extraordinar în urmă cu câțiva ani: un calc cu câteva desene despre ceea ce voia să mai facă Brâncuși mai departe la ansamblul creat de el la Târgu Jiu. Acest sul este realizat și aparține lui Ioan Alexandrescu, cioplitorul Porții Sărutului, cu care Brâncuși se sfătuia tot timpul. Cel mai spectaculos lucru era la calea ferată către Coloana Infinită, unde dorea să facă trepte, sub forma unor terase, de o parte și de alta fiind plantați plopi. Aici urmau să fie trasate nișe pentru a fi puse scaune cu fața pătrată. De asemenea, în jurul Coloanei Infinite ar fi urmat să fie puse 12 scaune de tip clepsidră și să planteze plopi“, a mai precizat Sorin Lory Buliga.

Politica