O echipă de salvamontiști din Gorj a participat la o misiune de căutare a unui tânăr înecat în lacul Gozna din Caraș-Severin. În cadrul acestei operațiuni, salvatorii au utilizat pentru prima dată în România un echipament unic, care i-a ajutat să găsească trupul neînsuflețit al tânărului înecat. După efectuarea verificărilor în zonă, salvamontiștii au reușit să identifice tânărul înecat, iar trupul său a fost recuperat. Tânărul era un medic în vârstă de 31 de ani și fusese căutat în lac timp de trei zile.
„O echipa de salvatori din cadrul serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj a participat, începând de ieri, la căutările persoanei înecate în lacul Gozna de lângă Valiug. Salvamontistii au folosit un echipament de detecție foarte performant, unic la noi în țară, bazat pe inteligenta artificiala reușind sa localizeze trupul victimei.
În primele doua zile victima a fost căutată cu scafandri, dar datorita suprafeței foarte mari a lacului și vizibilității reduse la zero, căutările au rămas fără rezultat. De ieri dupa amiaza au intrat în dispozitivul de căutare organizat de catre ISU Caras și cei doi salvamontiști care au reușit sa detecteze locația în care se afla victima. Astazi au fost reluate scufundările și trupul neînsuflețit a fost recuperat”, anunță salvamontistii gorjeni.