Anchetatorii Serviciului Județean Anticorupție Vâlcea, sub coordonarea procurorului, au surprins în flagrant un angajat al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vâlcea luând mită de la o denunțătoare, căreia îi pretindea că o va ajuta să obțină actele necesare pensionării pe caz de boală a tatălui acesteia. Persoana cercetată pentru fapte de corupție a cerut 1.500 de euro. A primit 1.000 de euro de la denunțătoare, la inceputul lunii iunie. Luni seară, 24 iulie, a fost organizat un flagrant, fiind surprinsă când primea și restul de 500 de euro.
“În perioada iunie 2023 — 24 iulie 2023, inculpatul a pretins de la o denunţătoare suma de 1.500 euro, în schimbul traficării influenţei pe care a susţinut că ar avea-o asupra unor cadre medicale, pentru a obţine documente medicale respectiv pentru a-i facilita şi obţine pensionarea pe caz de boală/invaliditate pentru tatălui denunţătoarei, sumă pe care a şi primit-o, în două tranşe, prima în valoare de 1.000 euro la începutul lunii iunie 2023 şi a doua, în valoare de 500 euro, în data de 24.07.2023 când a fost constatată infracţiunea flagrantă (…) Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, la data de 25 iulie 2023, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat, la data de 24.07.2023 fiind dispusă măsura reținerii pentru o durată de 24 ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență. La data de 25.07.2023, ca urmare a propunerii unității de parchet competente, Tribunalul Vâlcea a emis pe numele inculpatului un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile. După constatarea infracțiunii flagrante, ofițerii SJA Vâlcea au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința inculpatului”, se arată într-un comunicat al DGA.