Un muncitor care lucra pe şantierul Stației de tratare a apei din satul Salcia al comunei Slătioara, a decedat. El era angajat la firma care desfăşoară lucrări la acest obiectiv. Potrivit IPJ Olt, este vorba despre un bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna Poboru. Bărbatul lucra la o structură de rezistenţă, când i s-a făcut rău şi a căzut.
Polițiștii au deschis o anchetă. Potrivit evenimentdeolt, tragedia a avut loc la etajul I al imobilului, iar pentru a fi dat jos, a fost nevoie de intervenția pompierilor de la Detașamentul Slatina al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, care au intervenit cu autoscara mecanică pentru a coborî cadavrul bărbatului și a fi preluat de medicii legiști de la Serviciul de Medicină Legală Olt și transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei și stabilirea cauzei decesului. Pentru efectuarea acestor manevre a fost nevoie de blocarea traficului în zona intersecției de la Salcia, unde se reabilitează Stația de tratare a apei, acest lucru fiind efectuat cu ajutorul pompierilor de pe o autospecială de stingere incendii.