Valul de caniculă – cel mai lung din această vară – va persista până la sfârșitul săptămânii, iar sâmbătă ar putea fi atins un vârf al acestui val, cu temperaturi de până la 41 de grade Celsius la umbră, în extremitatea sudică a țării, conform directorului Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu. Începând de marți, un al treilea val de căldură intensă în România va putea aduce temperaturi de 39-40 de grade Celsius.
Meteorologul a avertizat că aceste valuri de căldură se vor intensifica în viitor și, deși nu a fost atins maximul temperaturilor înregistrate în România în această lună, luna iulie a anului 2023 este pe locul al treilea până acum drept una dintre cele mai caniculare din istoria măsurătorilor.
Directorul ANM, Elena Mateescu, spune că România se confruntă acum cu un al doilea val de caniculă, care va persista până la sfârșitul acestei săptămâni. Marți, s-au înregistrat 40 de grade la umbră la Zimnicea și la Turnu Măgurele și 39 de grade în Capitală.
Sâmbătă ar putea fi atins un vârf al acestui val de caniculă, cu temperaturi maxime de 39-40 de grade și posibil izolat, în extremitatea sudică a țării, 41 de grade Celsius la umbră, a spus directorul ANM, Elena Mateescu, miercuri, la Digi 24.
„Indicele de disconfort termic măsoară deja 80 de unități pe areale din partea de sud și sud-est a țării.
Vorbim și de temperaturile resimțite, care în bună parte din țară, dar mai ales în jumătatea sudică, la această oră depășesc 40, chiar 43 de grade Celsius. (…)
Nopțile vor fi și ele tropicale, pentru că minimele se vor situa între 18 până la 23-24 de grade. Valul de căldură și disconfortul termic va persista îndeosebi în partea de sud și în următoarele zile”, a declarat Elena Mateescu, la Digi 24.
Potrivit acesteia, începând de marți, România se va confrunta cu un al treilea val de căldură intens, care va putea aduce valori de temperaturi de 39-40 de grade Celsius.
„Nu ne-am apropiat de maximul absolut al lunii iulie în țara noastră – 44,3 grade Celsius în 24 iulie 2007 la Calafat, însă durata acestui episod și intensitatea lui, dar mai ales extinderea în aproape toată țara – mai puțin în zonele de munte și de deal, acolo unde maximele s-au situat până la 32-33 de grade – fac din acesta să fie unul care confirmă această tendință.
Deja intervalul 1-18 iulie din acest an înregistrează o abatere termică de două grade față de normalul climatologic al unei luni iulie în țara noastră, cea mai caldă lună a verii și a anului, și situează această lună până în prezent pe locul 3 ca fiind cea mai călduroasă, după lunile iulie ale anilor 2012, 2007 și 2015.
Cu siguranță, va mai urca în acest top, pentru că urmează un al treilea val. Așa cum arată informațiile, cel puțin până la sfârșitul lunii lui cuptor, vom discuta aproape zilnic de ceea ce înseamnă persistența valului de căldură din vara 2023”, a mai spus meteorologul.