marți, noiembrie 19, 2024

Ultima ora

Sport

Beat la volan și fără permis, a dat cu spatele până a lovit o mașină

Altă zi, alți șoferi băuți la volan, în Olt. De această dată este vorba despre un tânăr de 19 ani din comuna Pleșoiu, care, în timp ce conducea un autoturism, a dat cu spatele până a lovit o mașină staționată. Testat de polișiști cu etilotestul, șoferul a ieșit pozitiv.

„La data de 18 iulie 2023, în jurul orei 23:50, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Slatina au depistat, pe strada Păcii din municipiul Slatina, un tânăr de 19 ani, din comuna Pleșoiu, județul Olt, care, în timp ce conducea un autoturism, a efectuat manevra de mers înapoi și a acroșat un autoturism ce se afla staționat.

Întrucât tânărul emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere.

Acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele tânărului, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, potrivit IPJ Olt.

Un alt șofer beat a fost depistat de polițiști pe raza localității Tătulești.

„La data de 18 iulie 2023, în jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Scornicești au oprit pentru control, pe drumul Comunal 68A, în comuna Tătulești, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din municipiul Pitești, județul Argeș.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, au mai transmis polițiștii.

Politica