Adrian Mititelu a fost resemnat, la finalul meciului cu FCSB. Patronul alb-albaștrilor spune că adversarii au avut o viteză în plus, la Târgu Jiu, iar elevii lui Dan Vasilică nu au avut șanse să se impună. Cu toate acestea, finanțatorul trupei din Bănie are încredere în echipa lui și promite alte evoluții, în următoarele etape, după ce fotbaliștii își vor intra în formă.
În discursul lui Adrian Mititelu au apărut și explicații legate de forma slabă a echipei. Omul de afaceri susține că antrenorul care a pregătit FCU Craiova, timp de 3 zile, este vinovat. Joao Janeiro le-ar fi încurcat planurile oltenilor, iar Dan Vasilică și Florin Drăgan au fost puți într-o situație foarte delicată, de a redresa situația.
„Mi-am dat seama după primele 10 minute că FCSB are o viteză în plus, sunt mai determinați și că nu avem cum să îi batem. Noi mai avem nevoie de un meci sau două pentru a intra în ritm. Eu sunt optimist față de potențialul echipei, nu o judec după ce s-a întâmplat astăzi. Ei (n.r. cei de la FCSB) au o valoare ridicată, vin după un titlu pierdut, determinați, mai bine fizic. Ei au avut un program cu amicale mai dificile. Noi, din cauza plecării lui Janeiro (n.r. antrenorul adus în locul lui Nicolo Napoli) a trebuit să modificăm totul.
Când simți că adversarul e mai bun fizic, mai proaspăt, începe să apară îndoiala. Vă zic eu că asta s-a întâmplat. FCSB a fost mai proaspătă ca niciodată. La meciul direct următor nu va mai fi acest raport de forțe. Noi am jucat la 60% din ce putem, asta simt. Pentru noi, FCSB e un coșmar. Cum suntem noi pentru Rapid, așa sunt ei pentru noi. Niciodată de când am revenit în Liga 1 nu a fost un eșec cu așa diferență mare, dar cunosc cauzele. M-a bătut cel mai puternic lot din România, cel mai puternic club”, a spus Adrian Mititelu la GSP Live.
La finalul meciului, Adrian Mititelu i-a băgat pe fotbaliști în ședință. Alb-albaștrii spun că patronul lor nu i-a certat, ba chiar le-a spus cuvinte frumoase și i-a încurajat să fie mai buni, pe viitor.
„Ne-a spus că se pot îmbunătăți lucrurile, că au fost mai buni în această seară. Dar că e primul meci și că trebuie să mergem mai departe. În mare au fost cam aceleaşi probleme de anul trecut: fazele fixe şi mingile pierdute prea uşor. Am înceut foarte prost, cu mingi pierdute aiurea. Am încercat să revenim, am avut situaţii bune în repriza a doua, dar am primit golul trei. Nu e totul pierdut, mergem mai departe. Avem condiţii bune, suntem acelaşi lot ca cel din sezonul trecut. Lucrurile se pot îmbunătăţi. FCSB a fost mai bună în seara asta”, a spus Vlad Achim.
foto: captură video/ DigiSport







