Accident pe Drumul Național 65 –European 574. Un bărbat, la spital

Delia Pătru


Un accident rutier a avut loc marți dimineața, în jurul orei 09:00, pe Drumul Național 65 –European 574, la ieșirea din comuna Slătioara.

”La fața locului, s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Rutier Olt. Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autoturisme, respectiv un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din comuna Slătioara și un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 66 de ani, din municipiul Slatina”, potrivit IPJ Olt.

Un bărbat, pasager în autoturismul condus de femeie, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol