Prins drogat la volan

Grosu Claudia

Un craiovean de 47 de ani a fost prins drogat la volan, în Orșova. El s-a ales cu dosar penal după ce a ieșit pozitiv la consumul de cannabis.

„Astăzi, 10 iulie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Orșova au depistat, în trafic, un bărbat de 47 de ani, din orașul Craiova, județul Dolj în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, în localitatea Orșova, după ce ar fi consumat substanțe psihoactive.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drugtest care a indicat o valoare pozitivă pentru substanța cocaină, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, potrivit IPJ Mehedinți.

author avatar
Grosu Claudia
Distribuie acest articol