Doi bărbați au ajuns în arest preventiv după ce au vânat un viezure. Polițiștii au confiscat de la ei șase câini, o mașină și o suliță.
S-a întâmplat pe un fond de vânătoare din Mureș. Cei doi bărbați reținuți sunt din județul Sibiu.
„În fapt, la data de 7 iulie a.c., în jurul orei 23.30, poliţiştii au fost sesizaţi de către paznicul unui fond de vânătoare din localitatea Hărţău, cu privire la faptul că, în extravilanul localităţii Berghia, ar fi fost observat un autovehicul şi doi câini de vânătoare. În baza sesizării, poliţiştii de profil, alături de un echipaj din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale s-au deplasat cu celeritate la faţa locului, unde au identificat o autoutilitară de culoare albă, doi bărbaţi, de 41 şi 38 de ani, având asupra lor o suliţă de vânătoare, precum şi 6 exemplare canine, care-i însoţeau. Din verificările poliţiştilor a reieşit că cei în cauză ar fi braconat, prin mijloace neautorizate, un exemplar din specia viezure, fără a poseda permis de vânătoare şi fără a fi înscrişi în autorizaţiile de vânătoare specifice, conform prevederilor legale în domeniu. La data de 8 iulie a.c., cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Mureş. De asemenea, poliţiştii au ridicat, în vederea confiscării, autoutilitara identificată pe fondul de vânătoare, precum şi cele 6 exemplare canine”, a transmis IPJ Mureş, conform Agerpres.
IPJ Mureş a precizat, conform sursei citate, că cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de braconaj, sub forma vânătorii practicate de persoane care nu deţin permis de vânătoare, a tentativei de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizaţia de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condiţiile legii de gestionar, pe fondul cinegetic respectiv şi sub forma vânării mamiferelor şi păsărilor cu mijloace neautorizate, fapte prevăzute şi pedepsite de Legea 407/2006.
sursa foto: Wikipedia