Emanuel Bădică, tânărul de 19 ani înjunghiat în Grădina Botanică din Craiova, ar putea fi externat din spital. El se află acum la clinica Chirurgie toracică a SCJU Craiova, iar zilele trecute medicii anunțau că este conștient, cooperant, stabil respirator și hemodinamic și urmează tratament specific.
Potrivit 3 minute.net, acest lucru s-ar putea întâmpla la începutul săptămânii viitoare.
Reprezentanții spitalului spun că luni ar putea anunța dacă se ia o decizie în acest sens.
Reamintim că Emanuel Bădică și prietena lui, Melis Lungu, în vârstă de 14 ani, au fost atacați, în plină zi, de un adolescent în timp ce se aflau în Grădina Botanică din Craiova.
Alexandru Fojică, de 17 ani, elev al colegiului militar din oraș, fiu de polițișt, i-a înjunghiat cu bestialitate cu un cuțit de vânătoare.
Melis nu a supraviețuit rănilor. Emi a ajuns în stare gravă la spital și a fost operat de urgență.
Alexandru Fojică a fost arestat preventiv. El a susținut că totul s-a întâmplat în urma unui conflict spontan. Băiatul avea însă în rucsac, pe lângă arma crimei, o mască, mănuși, dar și alte obiecte, care ar duce cu gândul la varianta unei premeditări.
Lumină în acest caz ar putea face Emi.








