Încă o grevă de avertisment a “Solidarității sanitare”

Pana Adrian
2 Min Read

Joi, 6 iulie, a avut loc un nou protest al cadrelor medico-sanitare, ca un nou semnal privind riscul declanșării grevei generale. Și reprezentanții Sindicatului “Solidaritatea sanitară” din cadrul SJU Vâlcea au bifat acțiunea din calendarul național. Acțiunea s-a desfășurat fără întreruperea activității unităților medicale.

Principala revendicare este aplicarea proiectului de lege a salarizării stabilit cu Ministerul Sănătății, cu accent pe reașezarea în grila de salarizare a tuturor angajaților din sectorul public de sănătate, începând cu asistentele medicale și posibilitatea unei creșteri efective și relevante a veniturilor angajaților din Sănătate. Adela Ploscaru, lider al Sindicatului “Solidaritatea sanitară” Vâlcea, susține că, până în acest moment, revendicările nu au fost luate în serios de guvernanți. “Ne menținem revendicările. Insistăm și pe raportarea sporurilor pentru condiții de muncă la salariile de bază pentru tot personalul, nu doar pentru câteva categorii. La acțiune au participat în special o parte din salariații care se aflau în timpul liber. Numărul a fost mai mic și pentru că ne aflăm în perioada de concedii. Continuăm protestele, pe 12 iulie vom participa la mitingul organizat de Federația Solidaritatea Sanitară (afiliată la CNS Cartel Alfa – n.r.) la București”, a declarat Adela Ploscaru.

*Sursa foto: Antena 3 Vâlcea

Policlinica Buna Vestire Craiova
Share This Article