Expoziție de mașini istorice

Grosu Claudia

La sfârșitul acestei săptămâni, Drobeta Turnu Severin va fi gazda unei expoziții inedite. În zona Fântânii Cinetice, sâmbăta aceasta, vor putea fi admirate mașini istorice, inclusiv unele de epocă. Evenimentul, numit Retro Parada Verii, este organizat de către reprezentanții Retromobil România, o asociație cu o existență de 25 de ani. Oaspeți din mai multe județe ale țării vor participa la această expoziție specială desfășurată în Drobeta Turnu Severin.

„Ne vom bucura de mașini care au cel puțin 30 de ani vechime și fac parte din colecțiile personale ale membrilor Retromobil Club România, asociație care a împlinit anul acesta 25 de ani de la înființare. Noi estimăm că vor veni în jur de 25 de mașini, participanți din Mehedinți și județele învecinate”, a spus VIRGIL PANEK, Președintele Filialei din Mehedinți a Retromobil Club.

Bijuteriile pe roți își așteaptă vizitatorii, sâmbătă, 8 iulie, de la ora 10:00 la ora 14:00, în centrul orașului – zona Fântânii Cinetice.

author avatar
Grosu Claudia
Distribuie acest articol