Adrian Mititelu are mare încredere în echipa lui. Patronul de la FCU Craiova consideră că doar doi sau trei jucători de la CSU Craiova ar face față sub comanda lui Dan Vasilică. Finanțatorul alb-albaștrilor spune că preferă să transfere fotbaliști străini, de calitate, pentru că românii sunt scumpi și nici nu dau randamentul așteptat, în cele mai multe cazuri.
„Este adevărat, sunt tot mai puțini români la echipa noastră, dar români de unde să iei? Eu nu-mi permit să iau jucători români cu banii jos! Jucătorii români sunt scumpi pentru ceea ce oferă și nici nu am ce să iau. Hai să luăm echipele care au fost în fața noastră… Dacă luăm cele 6 echipe, nu știu dacă 7-8 jucători ar avea loc la echipa mea.
Pe la FCSB ar fi 2-3, la CSU 2-3, de pe la CFR unul. La restul nu văd alți jucători care să joace la mine la echipă. Jucătorii mei sunt foarte buni pentru nivelul României și pentru cel al echipelor cu care ne duelăm noi”, a spus Adrian Mititelu, potrivit Radio Sport Total FM.
Cei mai valoroși fotbaliști de la CSU Craiova, conform Transfermarkt:
- Screciu (1,2 milioane de euro)
- Markovic (1,2 milioane de euro)
- Bancu ( 1,3 milioane de euro)
- Ivan (2,5 milioane de euro)
- Mitriță (2,5 milioane de euro)
Cei mai valoroși fotbaliști de la CSU Craiova, conform Transfermarkt:
- Negru – (750.000 de euro)
- Baeten (800.000 de euro)
- Bauza (900.000 de euro)
- Duarte (900.000 de euro) – situația lui este incertă.