Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Adrian Câciu şi reprezentanţii Agenţiilor pentru Dezvoltare Regională au discutat, la sfârșitul săptămânii trecute, despre problemele şi soluţiile pentru accelerarea absorbţiei în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 și demararea implementării Programelor Regionale 2021-2027.
La întâlnire a participat și directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, Alexandru Stănescu, și directorul general al Autorității de Management pentru Programul Regional Sud-Vest Oltenia, Cătălin Catană.
„Concret, au fost discutate măsurile pentru recuperarea întârzierilor, procesarea rapidă a cererilor de rambursare şi de plată depuse de beneficiarii POR. Un alt subiect de discuţie a fost contractarea angajamentelor pentru noul cadru financiar şi trecerea de la o absorbţie cantitativă la una calitativă. Accent deosebit s-a pus pe continuarea şi eficientizarea procesului de descentralizare a fondurilor europene şi realizarea unei convergenţe reale în comunităţile locale în scopul diminuării disparităţilor regionale”, a anunțat Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene pe pagina de Facebook.
Ministrul Adrian Câciu le-a transmis reprezentanţilor Agenţiilor pentru Dezvoltare Regională „deschiderea sa totală pentru colaborare şi dialog printr-o abordare orientată către livrarea de rezultate cu impact real în îmbunătăţirea proceselor de atragere a fondurilor europene şi creşterea calităţii proiectelor implementate”.
„A fost o întâlnire importantă în acest context al finalizării POR 2014-2020 și începerii implementării Programelor Regionale 2021-2027. M-am bucurat să văd determinarea domnului ministru Câciu în ceea ce privește continuarea descentralizării fondurilor europene. Este aceeași deschidere pe care a arătat-o la evenimentul de lansare a Programului Regional Sud-Vest Oltenia, la care a participat în calitate de ministru al Finanțelor, la acea vreme. Spunea, atunci, domnul ministru că centralismul a fost o piedică în calea dezvoltării noastre și că, în sfârșit, România are o oportunitate imensă pentru că a reușit, în mare parte, să descentralizeze fondurile europene și să le direcționeze cât mai aproape de decizia locală”, a spus domnul Alexandru Stănescu, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia.